La ce bun un cenaclu în vremuri sărace, ar trebui să ne întrebăm. Sigur, proza nu e foarte potrivită pentru așa ceva, îți trebuie un anumit nivel de concentrare, se întâmplă ca unii oameni să aibă un deficit de atenție și să nu poată urmări textul, am notat, dar de data viitoare vom avea printuri disponibile pentru toată lumea.

Altfel, cred că într-o literatură nu trebuie să ne bazăm doar pe cărți, ci și pe partea ei vie, pe Cărțile ce stau să vină, ca să parafrazez nițel, pe textul uneori nefinisat, cu scăpări, cu bâlbe, cu tot felul de ieșiri în peisaj care – odată discutate – pot deveni o lecție pentru aproape oricine e atent la ce se discută.

La fel, important mi se pare că aproape fiecare ședință se va transforma – nu mă îndoiesc de asta – într-un mic război al teoriilor literare și nu numai, e doar o chestiune de timp până ajungem și la teoriile sociale de azi și se alege praful de liniștea noastră. Dar e util să discutăm. Nu pentru că vom reuși vreunul dintre noi să ne schimbăm părerile despre lume, mișcarea planetelor sau creșterea plantelor, ci pentru că discutând poate mai eliberăm din tensiunile care bântuie fieșce colțișor din cultură.

O dată pe lună, așadar, joia la ora 19.00 la Londohome.

Să notez aici că primii invitați ai cenaclului au fost Maria Buboc și Florin Iaru. Chiar dacă vom păstra această structură consacrat-începător, măcar în timpul acelei ore vom șterge granița simbolică și cei care vor citi vor fi cu totul egali.